Planuri pentru 2016 de la o persoana care nu-si prea face planuri

   Nu sunt o persoana organizata, de fapt nu am fost niciodata daca stau bine sa ma gandesc. Cred ca sunt cea mai imprastiata bipeda pe care o cunosc si nu exagerez. Nu imi stabilesc niciodata un program fix pentru ziua urmatoare, nu stiu nici acum ce voi face peste doua ore sau peste o luna. Ii invidiez pe cei super organizati pana in varful degetelor, ei stiu exact ce, cum, unde, cand si cat.

  Asa ca, din cand in cand, ma mai apuca si pe mine dragul de organizare a timpului, de obicei pe la inceputul anului si cred ca deja s-a creat un fel de trend. 

   Cam toti cunoscutii mei fac acest lucru, si ce alt moment mai bun poti sa gasesti decat inceputul noului an?!

    In acest scop, imi iau o agenda langa mine si incerc sa conturez cateva idei despre ce mi-ar placea sa fac in anul respectiv sau ce imi propun sa schimb, important e sa fie ceva realizabil.

Ce noutati am adaugat pe lista pentru noul an...

• Sa calatoresc in cel putin 3 tari in care nu am mai fost pana acum. Am descoperit pasiunea cam tarziu, insa consider ca este cel mai bun mod de a investi in mine, in cultura mea, in starea mea de bine, in timpul meu.

• Sa invat sa inot. Imi este foarte frica de ideea de a muri inecata, ma bantuie o experienta neplacuta din copilarie si as vrea sa trec peste acel capitol, pentru ca in mod paradoxal, desi mi-e frica de apa, in acelasi timp o si ador.

• Sa gasesc un job care sa ma completeze, sa fac ceva ce imi place si sa o fac cu toata pasiunea, gata cu orele stresante si interminabile petrecute la un loc de munca insipid, incolor, inodor, cam asa a fost in ultima perioada si nu mai vreau. Punct si de la capat.

• Sa-mi vad mai des apropiatii. Timpul se scurge cu o viteza uluitoare si stim ca nu se mai intoarce, se intampla lucruri la care nu luam parte si dupa regretam. Vreau sa petrec mai mult timp cu familia, cu prietenii, cu oamenii apropiati, oameni care ma incarca cu energie pozitiva si ma fac sa nu mai vad viata in alb si negru.

• Si nu in ultimul rand, vreau sa-mi schimb atitudinea fata de cele mai dragi persoane. Am un comportament copilaros si egoist si tocmai pentru ca cei apropiati sunt mereu langa mine, pe ei cade toata povara, ceea ce nu e tocmai ok.

De ce nu postez, pe internet, poze cu mine in lenjerie intima?!

Pentru ca pot! 

Tehnologia a avansat foarte mult, chiar prea mult dupa umila mea parere, in sensul ca unii nu prea stiu in ce scop sa o utilizeze. Inca nu realizam ca orice actiune are si o repercusiune.

Ar trebui sa se tina lectii in scoli, despre cum ar trebui sa ne comportam pe paginile de socializare. Nu, nu glumesc. Ar trebui sa ne invete cineva ca nu trebuie sa postam poze seminud pe facebook, instagram, s.a.m.d. pentru ca:

1. Le vad parintii, profesorii, rudele mai in varsta din familie. Chiar nu-mi doresc sa stie toti cunoscutii mei cum arat in lenjerie intima, pe bune. De ce as vrea asa ceva?

2. Ai terminat o facultate si vrei sa te angajezi. Care este primul lucru pe care il fac cei de la resurse umane? Ai ghicit: iti cauta profilul de facebook. Iar daca nu esti manechin sau model de lenjerie intima si nu vrei sa activezi in domeniu, ar trebui sa stergi acele poze, deoarece nicio companie serioasa nu te va baga in seama, cu tot cu cele doua facultati ale tale si trei mastere.  

3. Acum esti tanara si nelinistita, ai toata viata inainte, nu dai importanta faptului ca pui poze in orice ipostaze cu tine, pe toate retelele de socializare. Insa ia in calcul urmatorul aspect: mai tarziu o sa ai familia ta, un sot care poate te accepta asa, pentru ca in acest fel te-a cunoscut, insa copiii cu siguranta te vor taxa, iar asta va conta mai mult decat like-urile primite acum.

4. Pentru ca se pot copia cu usurinta si reposta pe alte site-uri dubioase. Sau se pot utiliza in alte scopuri, pentru ca traim intr-o lume plina de perversi si obsedati.

Dar hey, daca nu le vad toti cei enumerati mai sus, atunci la ce le mai facem, nu?

Raspunsul la intrebarea: de ce nu postez poze in lenjerie intima pe internet?

Pentru ca pot!

 

Cum ii redai luminozitatea tenului, dupa o noapte petrecuta in club?!

Am imbatranit sau cel putin asa ma simt.

Orice iesire nocturna ma pune la pamant, la propriu. Pe langa faptul ca ma afum din cap pana-n picioare, ma trezesc si cu ochii umflati, iar tenul este iritat si obosit, iar aceste lucruri se intampla indiferent daca aleg sau nu sa consum bauturi alcoolice. Deci este clar, inaintarea in varsta isi spune cuvantul.

Ca sa atenuez cat de cat aspectul acestuia de a doua zi, ii aplic un tratament naturist si anume o masca cu fructe si miere, homemade.

Adica:

-un mar, o mana de struguri, 2-3 lingurite de miere si un blender. 

-3 minute sunt suficiente pentru obtinerea unei paste omogene.

 Jumatate din amestec ajunge direct in stomacul meu, iar cealalta jumatate pe fata. O intind bine, in jurul ochilor, pe frunte, barbie, nas, pometi si o las sa actioneze cam 20 de minute.

Nu este nici pe departe o reteta minune, nu obtin nici vreun efect spectaculos insa tenul se simte revigorat, ia o gura proaspata de vitamine si imi multumeste. 

Si ma roaga respectuos sa evit iesirile nocturne, pe cat posibil.

Nu exista mancare sanatoasa

...sau nesanatoasa. Exista mancare si atat!

 Depinde de noi cum alegem sa combinam alimentelele, in ce cantitati sa le consumam si cat de des sa o facem.

In ultimii 5 ani am incercat sa-mi gasesc stilul alimentar, am trecut de la o extrema la alta, am tinut chiar si un jurnal alimentar, imi numaram zilnic caloriile ingurgitate, toate astea pana cand am cedat... Nu poti sa traiesti o viata in stilul asta, sa te gandesti non-stop la absolut tot ce mananci, sa ajungi sa te obsedeze mancarea.

Tot de-a lungul anilor am observat ca restrictiile alimentare sunt o prostie, ca dietele nu ne ajuta la absolut nimic, decat la frustrare interioara si cresterea apetitului pentru alimentele "interzise".

Am obosit sa alerg dupa farfuria ideala plina cu alimente "sanatoase".  Am obosit sa-mi impun sa nu degust un produs sau altul. Vreau sa mananc din toate cate putin, vreau sa ma bucur de arome si gusturi, vreau sa ma simt bine cu mine, in corpul meu, in pielea mea, in mintea mea, fara sa ma frustrez ca am mancat ceea ce nu trebuie.

Vreau ca la finalul zilei sa enumar cat mai multe alimente consumate, nu numarul caloriilor ingurgitate. Si tind sa cred ca diversificarea este cheia succesului. 

Trebuie sa fim sanatosi, dar in acelasi timp trebuie sa ne simtim bine cu noi insine. De aici porneste totul...

Viata de dupa aparatul dentar

Dupa 1 an si aproape 8 luni, cateva sacrificii culinare si muuulte afte bucale, am reusit sa scap de el, de aparatul dentar.

Am asteptat 26 de ani ca sa pot zambi cu toata gura, iar daca as putea sa dau timpul inapoi, l-as monta ceva mai devreme, la o varsta mai frageda, dar....mai bine mai tarziu, decat niciodata.

De cand ma stiu, am fost proasta de gura, mai exact am avut probleme cu dintii. De pe la varsta de 7 ani am inceput sa fac cunostinta cu aproape toti medicii stomatologi din Curtea de Arges(orasul natal). Si poate stiti sau nu, in perioada aceea (acum 20 de ani) nu existau tehnicile din ziua de astazi, materialele erau de proasta calitate, iar nervii se scoteau pe viu. 

Pe langa toate aceste chinuri indurate am mai avut de suportat unul, acela de a nu zambi cu toti dintii, deoarece maselele mele de minte au rasarit in ce directie au vrut ele, numai in cea potrivita nu, astfel ca au reusit sa-mi impinga toti dintii, unii peste altii, lucru care mi-a stirbit foarte mult din stima de sine.

Acum, dupa atatia ani de asteptare, dupa nopti intregi in care visam ca dintii mei sunt in pozitie normala si pot sa rad cu gura pana la urechi, in sfarsit pot sa zambesc fara sa ma mai ascund.

Aparatul dentar nu este un moft, este o necesitate. Pe langa faptul ca aliniaza frumos dintisorii, mai are o functie foarte importanta, aceea de a corecta ocluzia dentara(muscatura), astfel nu riscam sa pierdem dintii mai devreme decat este cazul. 

Merita toti banii si toate sacrificiile! Va recomand cu caldura sa-l purtati daca este necesar si sa o faceti din timp, daca se poate, insa niciodata nu este prea tarziu sau prea demodat sa porti aparat dentar.

Punct. ...si de la capat!

Intotdeauna ne dorim mai mult, asa sunt facuti oamenii. Astazi ne dorim o masina noua, maine o casa mai luxoasa, poimaine o functie mai inalta...si lista poate continua. Ne dorim sa evoluam ca persoane, asa sunt facuti oamenii.

Uitam cu usurinta de unde am plecat, ne calcam in picioare valorile si principiile cu care ne-am nascut si calcam pe cadavre pentru a obtine ceea ce ne dorim, asa sunt facuti oamenii... dar in acelasi timp, uitam sa fim oameni.

Astazi nu imi doresc nimic altceva decat sa fie bine. Atat! Imi doresc sa fie liniste si pace. Imi doresc ca oamenii sa se schimbe, imi doresc ca eu sa ma schimb, in bine.

Intr-o lume in care toti alearga bezmetici dupa faima, bani si putere, intr-o lume in care nu esti apreciat pentru ceea ce faci, ci dupa cercurile in care esti vazut, intr-o lume ipocrita in care fiecare vrea sa para altceva decat ceea ce este de fapt, nu-mi doresc decat sa pot sa o iau de la capat si sa merg inainte, cu capul sus, sperand ca ceva, undeva, se va schimba...

Tragedia, din pacate, nu schimba Romania...

E nevoie de o tragedie nationala ca sa se schimbe legile in Romania.

E nevoie de o tragedie nationala pentru ca romanii sa se uneasca si sa sa iasa in strada.

E nevoie de o tragedie nationala ca sa realizam ca nu avem suficiente spitale sau suficiente cadre medicale pregatite pentru o astfel de situatie.

Unde ati fost atunci cand s-au desfiintat spitalele? De ce nu ati iesit in strada?

Ce legatura are constructia bisericilor cu cea a spitalelor? Daca s-ar darama bisericile, s-ar construi spitale in locul lor? Sau daca nu s-ar fi construit acele biserici, acum tronau spitalele in locul lor? Va spun eu : NU!  Ar fi fost aceeasi situatie, cu lipsa de cadre medicale, plecate in afara afara tarii, din cauza salariilor prea mici.

Statul e de vina, sistemul e de vina, coruptia e de vina, banii sunt de vina, lacomia, avaritia...

De ce avea autorizatie de functionare hala aceea numita club? Pentru ca avem conducatori suficient de corupti si limitati, astfel incat, pentru o anumita suma de bani, sa inchida ochii si sa-si puna parafa pe un document, neavizat de pompieri. Cum este posibil asa ceva?

Cum mai putem noi sa aducem inapoi sufletele acelea arse de vii? Cum mai putem noi sa alinam suferinta parintilor, bunicilor, fratilor, prietenilor celor trecuti in nefiinta?

Cum mai puteti domnilor conducatori sa suportati toate aceste lucruri? Puteti sa dormiti linistiti la vederea tuturor acestor imagini care se deruleaza de doua zile pe toate canalele de stiri...?

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!